luni, 9 mai 2016

Educația prin critică

Rușine și critică

Educația copiilor era adesea presărată cu expresii precum „să îți fie rușine”, „să nu te văd până când nu îți ceri scuze!”, „să îți fie rușine pentru ce ai făcut!”, „ce rușine!”, „nu spune asta, e rușine!”, „ce rușine! Copil mare și plânge!”, „ce rușine, ce va spune dna. învățătoare?”, „ce rușine! Ce vor spune vecinii?!”, „ce rușine! Vor râde toți colegii/copiii de tine!”. Acestea fie încheiau critica copilului sau a comportamentului său, fie începeau repriza de critică.


Educația prin critică poate fi eficientă pe termen scurt

Acest proces de educație prin rușine este extrem de eficient: dacă simțim rușine ne retragem și ne simțim inadecvați, „defecți”, respingători față cei care ne critică și pentru ceilalți. Atunci când simțim rușine ne oprim acțiunile pentru a ne retrage și pentru a ne repara. Abia atunci când simțim că merităm să ieșim din nou în lume, atunci când rușinea s-a estompat, mai are curaj un copil să se exprime. Așadar, părinții se pot obișnui să utilizeze această tehnică pentru a opri un comportament nedorit al copiilor și pentru a evita ei înșiși critica celorlalți (fie că ar fi fost alți părinți, membri ai familiei, vecini sau necunoscuți). Îi putem înțelege destul de bine pe părinți dacă ne gândim că adesea copilul care se comportă inadecvat este „iertat” ușor de privitori, însă părinții sunt aspru criticați. Oricare ar fi motivele și mecanismele acestei tehnici, este clar că a funcționat, funcționează și că va mai fi folosită – mai ales dacă părinții au fost ei înșiși educați astfel. Din păcate critica și educația prin apel la rușine este ca un acid pentru creșterea armonioasă a copilului și pentru sănătatea mentală a acestuia.

Reacțiile copiilor

Un copil criticat poate începe să se îndoiască de el însuși, de comportamentul său, de deciziile sale și de capacitatea sa de a se manifesta de față cu ceilalți. Sunt copii care au un temperament care îi predispune ca în urma unui asemenea tratament să se retragă, să devină dependenți și obedienți deoarece se îndoiesc de capacitatea lor de a se descurca, de a fi autonomi față de voința sau opinia părinților lor. Sunt copii care reacționează aproape imediat la critică și devin violenți, agitați și mai neatenți, poate chiar agresivi. Și acești copiii ajung să se închidă în ei, fie că se supun, fie că devin rebeli și simt lipsa afecțiunii, deprivarea emoțională, se învață să aibă standarde nerealist de înalte. 

În orice direcție ar înclina temperamentul copilului și oricare ar fi reacțiile acestuia (fie de retragere, de frică, de tristețe, fie de furie sau de sfidare), pe termen lung, această strategie asociată cu retragerea afecțiunii nu are efecte pozitive asupra dezvoltării și asupra sănătății mentale. 


Reacțiile adolescenților

Se întâmplă adesea să auzim părinți care spun că și-au pierdut de sub control copilul. Cred cu tărie că nu este nevoie să ne controlăm unii pe alții pentru a avea relații armonioase. Copiii și adolescenții nu ar trebui ținuți sub control dacă părinții/profesorii își doresc să comunice și să fie mentori. 

De cele mai multe ori adolescenții se îndepărtează de părinții care critică și care impun limite prea aspre și nejustificate. Părinții văd că adolescenții „ar trebui să...”, iar adolescenții se simt constrânși, forțați, presați și evadează din mediul acesta. Unii adolescenți criticați ajung să nu își poată controla emoțiile așa cum reușesc colegii lor cu părinți care critică mai puțin. Unii adolescenți recurg la comportamente nedorite - nedorite de ei, de părinți, de buni, de colegi, de prieteni - pe care însă le pot transforma în obiceiuri de liniștire. 

Unii adolescenți criticați ajung să se implice în relații în care se simt acceptați, fie că sunt relații cu care părinții sunt de acord, fie că nu sunt de acord. Pentru copiii care și-au sfidat părinții este crescută probabilitatea să ajungă în relații pe care părinții nu le aprobă. Din păcate, este nevoie să înțelegem că părinții se tem pentru adolescenți și își doresc să se apropie însă au intrat într-un cerc vicios al criticii din care le este dificil să iasă, mai ales că pare să fie întemeiat discursul lor de acțiuni nepotrivite. Pe de altă parte, adolescenții criticați își pot pierde încrederea în părinți, se îndepărtează de ei, se pot implica în relații abuzive și nu au cui să îi ceară ajutorul. Astfel că, deprivarea emoțională pentru ei poate fi extrem de dureroasă. Cu certitudine este dureros pentru părinții obișnuiți să critice să își vadă adolescenții că iau decizii care le pot fi defavorabile pe termen lung. Și le este ușor să critice, fiind dezamăgiți însă, aceasta nu este cea mai bună soluție. 

Soluția este de a începe prin a aprecia. Critica nu poate fi eliminată pur și simplu. Ea poate fi înlocuită cu aprecierea, cu discuțiile în care sunt discutate alegerile fără a arăta cu degetul, fără a indica acea cale „corectă”.    

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu